cercuire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CERCUÍRE,cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. – V. cercui.
cercuire(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CERCUÍRE,cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui.
cercuire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cercuíre s. f., g.-d. art. cercuírii; pl. cercuíri
cercuire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CERCUÍRE,cercuiri, s. f. Acțiunea de a cercui; cercuială. — V. cercui.