cercuit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCUÍT s. n. Faptul de
a cercui. –
V. cercui.cercuit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERCUÍT s. n. Faptul de
a cercui.cercuit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cercuít s. n.cercuit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cercuit n. legatul cu cercuri al viței de vie.
cercuit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERCUÍT s. n. Faptul de
a cercui. —
V. cercui.