cercetător - explicat in DEX

cercetător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetări științifice, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. – Cerceta + suf. -ător.

cercetător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetări în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. – Din cerceta + suf. -(ă)tor.

cercetător (Dicționaru limbii românești, 1939)
cercetătór, -oáre adj. și s. Care cercetează, explorator: cercetătoriĭ științeĭ. Iscoadă, cercetaș, soldat trimes [!] înaintea armateĭ ca să cerceteze mișcările dușmanuluĭ. – E un cuvînt maĭ potrivit de cît „cercetaș”.

cercetător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cercetătór adj. m., s. m., pl. cercetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cercetătoáre

cercetător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cercetător m. care cercetează (sub raportul intelectual).

cercetător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERCETĂTÓR, -OÁRE, cercetători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care cercetează. 2. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu cercetarea în domeniul științei sau al tehnicii; om de știință. ◊ Cercetător științific = funcție în cadrul institutelor de cercetare științifică, în laboratoare etc.; persoană care are această funcție. — Cerceta + suf. -ător.