cercetare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCETÁRE, cercetări, s. f. Acțiunea de
a (se) cerceta și rezultatul ei. –
V. cerceta.cercetare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERCETÁRE, cercetări, s. f. Acțiunea de
a (se) cerceta și rezultatul ei.
cercetare (Dicționaru limbii românești, 1939)cercetáre f. Analiză, control, examinare, expertiză. Interogatoriŭ. Explorare, investigare. Inspecțiune. Inchizițiune. Perchizițiune [!]. Sondare.
A lua în cercetare, a cerceta.
cercetare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cercetáre s. f.,
g.-d. art. cercetắrii; pl. cercetắricercetare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cercetare f. fapta de a cerceta:
1. examen, interogatoriu;
2. vizită:
cercetările cele mai bune sunt cele mai rare PANN.
cercetare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de
a (se) cerceta și rezultatul ei.
2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice.
3. (
Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului.
4. (
Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. —
V. cerceta.