cerboaică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. –
Cerb +
suf. -oaică.cerboaică (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. – Din
cerb +
suf. -oaică.cerboaică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cerboáică s. f.,
g.-d. art. cerboáicei; pl. cerboáicecerboaică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERBOÁICĂ, cerboaice, s. f. Femela cerbului; ciută. —
Cerb +
suf. -oaică.cerboaĭcă (Dicționaru limbii românești, 1939)cerboáĭcă f. (
oa dift.). Cĭută, femeia cerbuluĭ.