cerca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERCÁ, cerc, vb. I.
1. Tranz. (
Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦
Intranz. A întreba, a se informa.
2. Tranz. și
refl. (
Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să...
3. Tranz. (
Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc.
4. Tranz. (
Înv. și
reg.) A căuta.
5. Tranz. (
Înv.) A supune la grele încercări.
6. Tranz. (
Reg.) A vizita, a frecventa.
7. Intranz. (
Pop.) A reveni; a da târcoale.
8. Tranz. unipers. (
Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. –
Lat. circare.cerca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cercá (cérc, át),
vb. –
1. A examina, a studia, a cerceta. –
2. A încerca, a supune la o probă. –
3. A încerca, a se strădui. –
4. A căuta, a încerca. –
5. A solicita, a pretinde. –
6. A merge în căutare, a urmări. –
7. A vizita, a frecventa. –
8. A suferi, a îndura. –
Var. (
der.)
încerca. Lat. circāre (Diez,
Gramm., I, 32; Diez, I, 122; Pușcariu 352; Candrea-Dens., 313; REW 1938: DAR):
cf. alb. kërkoj (Meyer 138; Philippide, II, 636),
it. cercare, prov.,
cat.,
sp.,
port. cercar, fr. chercher. Pentru semantismul din
rom.,
cf. Pușcariu,
Dacor., IV, 671-9.
A încerca, al cărui uz se confundă cu cel al lui
cerca (modern se preferă în literatură forma
încerca), este considerat de Candrea-Dens. și DAR reprezentant al unui
lat. *
in circāre; este însă vorba mai curînd de o
der. rom. Der. cercător, adj. (căutător, cercetător, examinator);
cercător, s. m. (cercetător; specialist; explorator; descoperitor; spion);
înv. cu toate aceste sensuri;
(în)cercare, s. f. (acțiunea de
a încerca; sondare, apreciere; examen; experiență; chin, suferință, necaz);
cercală, s. f. (lînă cu care se încearcă rezultatul unei vopsele, înainte de a se vopsi toată cantitatea);
cercat, s. n. (căutare, cercetare);
cercătoare, s. f. (sondă);
cercătură, s. f. (încercare, probă, examen; investigație, verificare; sondare),
înv.cerca (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERCÁ, cerc, vb. I. (Adesea în concurență cu
încerca).
1. Tranz. A cerceta, a examina; a iscodi.
2. Tranz. și
refl. A se strădui, a se sili, a căuta să...
Biata fată... se cercă să zică și ea ceva (ISPIRESCU).
3. Tranz. (
Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc.
4. Tranz. (
Înv. și
reg.) A căuta.
Cercam un vad Să ies la lumea largă (EMINESCU).
5. Tranz. (
Înv.) A supune la grele încercări.
Mai mult de opt zile cercară țara (BĂLCESCU).
6. Tranz. A vizita, a frecventa.
Nici cârciumăriței nu-i era tocmai urât a sta între noi, de ne cerca așa des (CREANGĂ).
7. Intranz. A reveni; a da târcoale.
8. Tranz. unipers. A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. –
Lat. circare.cerca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cercá (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
ceárcă; conj. prez. 3
să cércecercà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cercà v.
1. a căuta, a cerceta:
cercam un vad să ies la lumea largă EM.;
2. a iscodi:
trimise călări să cerce locurile; 3. a încerca, a ispiti, a pune la probă (materială sau morală):
a cerca o armă, un prieten. [Lat. CIRCARE].
cerca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERCÁ, cerc, vb. I.
1. Tranz. (
Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦
Intranz. A întreba, a se informa.
2. Tranz. și
refl. (
Pop.) A se strădui, a se sili; a căuta să...
3. Tranz. (
Pop.) A proba, a căuta să vezi dacă ceva e bun, potrivit etc.
4. Tranz. (
Înv. și
reg.) A căuta.
5. Tranz. (
Înv.) A supune la grele încercări.
6. Tranz. (
Reg.) A vizita, a frecventa.
7. Intranz. (
Pop.) A reveni; a da târcoale.
8. Tranz. unipers. (
Pop.) A fi cuprins de o anumită stare sufletească, de o durere fizică etc. —
Lat. circare.