cerbice - explicat in DEX

cerbice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CERBÍCE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icia.

cerbice (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cerbíce s. f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98).

cerbice (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CERBICE (‹ lat. cervix -icis) s. f. (ZOOT.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gîtului, la tauri și berbeci, o dată cu maturitatea sexuală; p. ext. parte a gîtului pe care se depune acest depozit; grumaz.

cerbice (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CERBÍCE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

cerbice (Dicționaru limbii românești, 1939)
cerbíce f. (lat. cérvix, -icis). Rar. Ceafă. A frînge cuĭva cerbicea, a-l înfrînge, a-l învinge. A lua un lucru în cerbice, a te îndărătnici să-l facĭ. Tare de cerbice, cerbicĭos. Pĭesa juguluĭ care apeasă [!] ceafa bouluĭ. – În est cerghice. V. guler.

cerbice (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cerbíce (pop.) s. f., g.-d. art. cerbícii

cerbice (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cerbice f. 1. (mai ales la bou) ceafă; cu cerbicea tare, încăpățânat; 2. partea superioară a jugului care acopere ceafa boului. [Lat. CERVICEM].

cerbice (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CERBÍCE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. — Lat. cervix, -icis.