cerb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cerb (-bi), s. m. – Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogate. –
Mr. țerbu, megl. țerb. Lat. cervus (Pușcariu 339; Densusianu,
Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR);
cf. it.,
port.,
cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. –
Der. cerboaică (
var. cerboaie),
s. f. (femela cerbului);
cerban, s. n. (nume de bou);
cerbana, s. f. (nume de vacă);
cerbar, s. m. (rădașcă);
cerbărie, s. f. (parc, rezervație pentru creșterea cerbilor);
cerbește, adv. (ca cerbii). REW 1843 consideră că
cerbar reprezintă direct
lat. cĕrvārius.