cerb (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă (
Cervus elaphus). ◊
Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic (
Cervus dama). –
Lat. cervus.cerb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cerb (-bi), s. m. – Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogate. –
Mr. țerbu, megl. țerb. Lat. cervus (Pușcariu 339; Densusianu,
Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR);
cf. it.,
port.,
cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. –
Der. cerboaică (
var. cerboaie),
s. f. (femela cerbului);
cerban, s. n. (nume de bou);
cerbana, s. f. (nume de vacă);
cerbar, s. m. (rădașcă);
cerbărie, s. f. (parc, rezervație pentru creșterea cerbilor);
cerbește, adv. (ca cerbii). REW 1843 consideră că
cerbar reprezintă direct
lat. cĕrvārius.cerb (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CERB (lat.
cervus)
s. m. Mamifer artiodactil, rumegător, din pădurile Europei, Asiei, Americii, de talie mare (
c. 1,50 m înălțime), cu corpul zvelt, coada scurtă și coarne ramificate (
Cervus elaphus). ♦
Cerbul carpatin = cea mai mare specie cinegetică dintre mamifere, din fauna României (
c. 1,5 m înălțime; taurul, 250 kg, ciuta, 150 kg), cu blană scurtă, cenușie-roșcată; trăiește în pădurile de amestec (fag cu rășinoase); longevitate 18 ani (
Cervus elaphus montanus).
Cerbul lopătar = specie de
c. mediteranean, de
c. 1,30 m înălțime, cu blana brun-roșcată cu pete alburii vara și coarne lățite (
Dama dama).
Cerbul gigant = gen de mamifer fosil din Cuaternar, cu înălțimea de
c. 1,5 m, coarne late, distanțate la vârfuri pînă la 3 m și blana foarte bogată (
Cervus megaceros).
cerb (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, cu coarne bogat ramificate
(Cervus elaphus). ◊ Compus:
cerb-lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți
(Cervus dama). –
Lat. cervus.cerb (Dicționaru limbii românești, 1939)cerb m. (lat.
cĕrvus, it. cat. pg.
cervo, pv.
cerb, fr.
cerf, sp.
ciervo). Un fel de căprioară mult maĭ mare și cu coarnele maĭ ramificate.
cerb (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cerb s. m.,
pl. cerbicerb (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cerb m. cuadruped rumegător, repede alergător, cu coarne osoase, ramificate, ce cad și se reînnoiesc pe tot anul. [Lat. CERVUS].
cerb (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CERB, cerbi, s. m. Mamifer rumegător de pădure, de talie mare, zvelt, cu coarne bogat ramificate, cu coada scurtă
(Cervus elaphus). ◊
Cerb lopătar = specie de cerb cu coarnele lățite în formă de lopeți și cu corpul puternic
(Cervus dama). —
Lat. cervus.