cementație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (
Chim.) Cementare.
2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului.
3. (
Geol.; în sintagma)
Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. – Din
fr. cémentation.cementație (Dicționar de neologisme, 1986)CEMENTÁȚIE s.f. Cementare. ♦ Întărire și pierdere a elasticității straturilor externe ale lemnului ca rezultat al uscării excesive a suprafeței. [< fr.
cémentation].
cementație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CEMENTÁȚIE s. f. 1. cementare. 2. întărire și pierdere a elasticității straturilor externe ale lemnului. 3. zonă de ~ = zonă din scoarța terestră în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare. (< fr.
cémentation)
cementație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CEMENTÁȚIE, cementații, s. f. 1. (
Chim.) Cementare.
2. Întărire și pierdere a elasticității suprafeței lemnului.
3. (
Geol.; în sintagma)
Zonă de cementație = zonă din scoarța pământului în care se produce îmbogățirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare.
— Din
fr. cémentation.