calomniator - explicat in DEX

calomniator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. calomniateur, lat. calumniator.

calomniator (Dicționar de neologisme, 1986)
CALOMNIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care calomniază; bârfitor, clevetitor. // adj. Calomnios. [Cf. fr. calomniateur].

calomniator (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CALOMNIATÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care calomniază. (< fr. calomniateur)

calomniator (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] – Fr. calomniateur (lat. lit. calumniator).

calomniator (Dicționaru limbii românești, 1939)
*calomniatór, -oáre s. Care calomniază, bîrfitor.

calomniator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calomniatór (-ni-a-) adj. m., s. m., pl. calomniatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. calomniatoáre

calomniator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
calomniator m. cel ce calomniază.

calomniator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALOMNIATÓR, -OÁRE, calomniatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care calomniază; defăimător, hulitor, detractor. 2. Adj. Calomnios. [Pr.: -ni-a-] — Din fr. calomniateur, lat. calumniator.