calomnie - explicat in DEX

calomnie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia.

calomnie (Dicționar de neologisme, 1986)
CALOMNÍE s.f. Afirmație neadevărată și tendențioasă, care atinge reputația și onoarea cuiva; bârfeală, defăimare. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. calomnie, cf. lat. calumnia].

calomnie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CALOMNÍE s. f. afirmație mincinoasă și tendențioasă care atinge onoarea și reputația cuiva; defăimare. (< fr. calomnie)

calomnie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă făcută cu scopul de a atinge onoarea și reputația cuiva. – Fr. calomnie (lat. lit. calumnia).

calomnie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*calomníe f. (fr. calomnie, d. lat. calúmnia). Acuzațiune falsă, bîrfire, defăĭmare.

calomnie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
calomníe s. f., art. calomnía, g.-d. art. calomníei; pl. calomníi, art. calomníile

calomnie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
calomnie f. acuzare falșă ce atinge onoarea cuiva.

calomnie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CALOMNÍE, calomnii, s. f. Afirmație mincinoasă și tendențioasă făcută cu scopul de a discredita onoarea sau reputația cuiva; defăimare, clevetire. — Din fr. calomnie, lat. calumnia.