calomnia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALOMNIÁ, calomniez, vb. I.
Tranz. A vorbi pe cineva de rău, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva în onoarea sau reputația sa; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [
Pr.:
-ni-a] – Din
fr. calomnier, lat. calumniari.calomnia (Dicționar de neologisme, 1986)CALOMNIÁ vb. I. tr. A spune calomnii (la adresa cuiva), a vorbi pe cineva de rău; a defăima, a bârfi. [Pron.
-ni-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
calomnier].
calomnia (Marele dicționar de neologisme, 2000)CALOMNIÁ vb. tr. a vorbi pe cineva de rău; a defăima, a bârfi. (< fr.
calomnier)
calomnia (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALOMNIÁ, calomniez, vb. I.
Tranz. A vorbi pe cineva de rău, cu intenția de a-i atinge onoarea sau reputația. [
Pr.:
-ni-a] –
Fr. calomnier (
lat. lit. calumniari).
calomnia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calomniá (a ~) (-ni-a) vb.,
ind. prez. 3
calomniáză, 1
pl. calomniém (-ni-em); conj. prez. 3
să calomniéze; ger. calomniínd (-ni-ind)calomnia (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calomnia v. a atinge onoarea prin calomnii, a acuza pe nedrept.
calomnia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALOMNIÁ, calomniez, vb. I.
Tranz. A vorbi pe cineva de rău pe nedrept, a spune lucruri neadevărate despre cineva, a discredita pe cineva; a defăima, a bârfi, a cleveti, a huli, a ponegri. [
Pr.: -
ni-a] — Din
fr. calomnier, lat. calumniari.