calomel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. – Din
fr. calomel.calomel (Dicționar de neologisme, 1986)CALOMÉL s.n. Clorură de mercur, care se prezintă ca o pulbere albă, folosită ca purgativ și antiseptic. [< fr.
calomel, cf. gr.
kalos – frumos,
melas – negru].
calomel (Marele dicționar de neologisme, 2000)CALOMÉL s. n. clorură de mercur, pulbere albă, insolubilă în apă, inodoră, folosită ca purgativ și vermifug. (< fr.
calomel)
calomel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)calomel s. n. sg. purgativ.
calomel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unui praf alb, insolubil în apă, cu întrebuințări în medicină. –
Fr. calomel (<
gr.).
calomel (Dicționaru limbii românești, 1939)*calomél n. (fr.
calomel, din
calomélas, d. vgr.
kalós, bun, și
mélas, negru, fiind-că prafu alb care constituĭe calomelu e negru în timpu preparăriĭ).
Chim. Protoclorură de mercur (antisifilitică și purgativă). V.
clorură.calomel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)calomél s. n.calomel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)calomel n. protoclorură de mercuriu, întrebuințată în medicină ca purgativ și ca vermifug.
calomel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CALOMÉL s. n. Clorură de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apă, fără gust, fără miros, având acțiune purgativă și vermifugă; clorură mercuroasă. — Din
fr. calomel.