buniță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUNÍȚĂ,bunițe, s. f. Bunică. – Bună + suf. -iță.
buniță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUNÍȚĂ,bunițe, s. f. Bunică. – Din bună + suf. -iță.
buniță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) buníță (pop.) s. f., g.-d. art. buníței; pl. buníțe
buniță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUNÍȚĂ,bunițe, s. f. (Pop.) Bunică. — Bună + suf. -iță.