bunic - explicat in DEX

bunic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Bun + suf. -ic.

bunic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. – Din bun² + suf. -ic.

bunic (Dicționaru limbii românești, 1939)
buníc, -ă (dim. d. bun). Est. Tata saŭ mama mamiĭ saŭ tatiĭ. – Azĭ în Munt. tata mare, mama mare (după fr.) V. bunel.

bunic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buníc s. m., pl. buníci

bunic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUNÍC, bunici, s. m. 1. Tatăl tatălui sau al mamei; bun (VIII), bunel, bât. 2. (La pl.) Părinții părinților; p. ext. strămoși. 3. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unui om bătrân. — Bun + suf. -ic.