bunget (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUNGÉT, bungeturi, s. n. (
Reg.) Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [
Acc. și:
búnget] –
Cf. alb. bunk.bunget (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bungét (-turi), s. n. – Pădure deasă, desiș. Origine necunoscută- Poate fi în legătură cu
alb. bungu, bunk „stejar”. Hasdeu,
Col. Traian, 1877, 577, îl considera dacic; apoi, în
Cuv. din Bătrîni, I, 245 (
cf. Cihac, II, 715 și DAR) îl deriva din
alb. În schimb, Meyer 54; Philippide, II, 703 și Rosetti, II, 112, stabilesc doar această legătură, care nu este în mod inevitabil de la cauză la efect.
bunget (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUNGÉT, bungeturi, s. n. Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [
Acc. și:
búnget] –
Comp. alb. bunk.bunget (Dicționaru limbii românești, 1939)bungét n., pl.
urĭ și
e (alb.
bunk, art.
bungu, stejar). Pădure foarte deasă, desiș:
s’a dus până ce s’a pierdut pin bungeturile din marginea păduriĭ (Sadov. VR. 1906, 10, 487),
în marginea poieniĭ, ĭeșit din bunget (tot el, Univ. 19 April 1913, 1, 8). V.
sihlă.bunget (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bungét (
reg.)
s. n.,
pl. bungéturibunget (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bunget n.
1. pădure bătrână și deasă;
2. crâng des și înțesat în mijlocul unei păduri:
prin bungetul ăsta de pădure mergând și pe dibuitele ISP. [Albanez BUNG, stejar: lit. codru de stejari (V.
dumbravă)].
bunget (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUNGÉT, bungeturi, s. n. (
Reg.) Pădure sau porțiune de pădure deasă și întunecoasă; desiș. [
Acc. și:
búnget] —
Cf. alb. bunk.