bunel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) BUNÉL,bunei, s. m. (Fam.) Bunic. – Bun + suf. -el.
bunel(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) BUNÉL,bunei, s. m. Bunic. – Din bun2 + suf. -el.
bunel(Dicționaru limbii românești, 1939) bunél m., pl. eĭ (dim. d. bun). Est. Bunic.
bunel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) bunél (reg.) s. m., pl. bunéi, art. bunéii
bunel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) BUNÉL,bunei, s. m. (Fam.) Bunic. — Bun + suf. -el.