buciumaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUCIUMÁȘ, -Ă, buciumași, -e, s. m. și
f. Persoană care buciumă. –
Bucium1 +
suf. -aș.buciumaș (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUCIUMÁȘ, buciumași, s. m. Cel care buciumă
2. – Din
bucium1 +
suf. -aș.bucĭumaș (Dicționaru limbii românești, 1939)bucĭumáș m. Cel care sună din bucĭum.
buciumaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)buciumáș s. m.,
pl. buciumáșibuciumaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buciumaș m. cel ce cântă din bucium.
buciumaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUCIUMÁȘ, -Ă, buciumași, -e, s. m. și
f. Persoană care buciumă. —
Bucium1 +
suf. -aș.