buciuc - explicat in DEX

buciuc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUCIÚC, buciucuri, s. n. Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk.

buciuc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
buciúc (buciúcuri), s. n. – Steag, drapel turcesc. – Var. bunciuc. Tc. bu(n)çuk (Șeineanu, III, 29), cf. rus. bunčuk.

buciuc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Turcism înv.) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal fixată de o prăjină. – Tc. buçuk.

bucĭuc (Dicționaru limbii românești, 1939)
bucĭúc V. buncĭuc.

buciuc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
buciúc (înv.) s. n., pl. buciúcuri

buciuc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
buciuc n. odinioară: 1. steag cu jumătate tuiu (insigniul ispravnicului din Focșani și al Marelui spătar): marele căpitan de lefegii cu zapciii, buciucul și toboșarii FIL.; 2. (Tuiul) trupă de soldați, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor. [Turc. BUČUK, jumătate].

buciuc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. — Din tc. buçuk.