blid - explicat in DEX

blid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas de lut, de lemn sau de tinichea în care se pun bucatele; strachină. ◊ Expr. A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi în mare intimitate cu cineva. Pe (sau pentru) un blid de linte = pentru o răsplată neînsemnată (primită ca prețul unei josnicii). 2. (La pl.) Vase de bucătărie. – Din sl. bliudu.

blid (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
blid (blíde), s. n. – 1. Vas, strachină. – 2. Paletă la roate de moară. – Mr. blid. Sl. bljudŭ, bljudo, bljuda (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Fremdw., 78), cf. bg. bljudo, sb. bljuda, alb. bljudë (G. Meyer 40). – Der. blidar, s. m. (olar); blidar, s. n. (dulap de bucătărie).

blid (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas (adânc) de pământ, de lemn sau de metal, din care se mănâncă; strachină. ◊ Expr. (Ir.) A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi intim, în raporturi strânse cu cineva. ♦ Cantitate de mâncare cuprinsă într-un astfel de vas. ◊ Expr. Blid de linte = sumă de bani sau altă răsplată (neînsemnată) pentru care cineva comite o josnicie. 2. (La pl.) Nume generic dat vaselor în care se pune mâncarea. – Slav (v. sl. bliudu).

blid (Dicționaru limbii românești, 1939)
blid n., pl. e (vsl. blĭndŭ, d. got. binds, vas, blid). Vas de bucătărie, maĭ ales farfurie: a spăla blidele după prînz. Cantitatea de mîncare dintr’un blid: Isav și-a vîndut dreptu de întîĭ născut pe un blid de linte. A intrat nora’n blide: se zice de o femeĭe care răstoarnă lucrurile pin bucătărie.

blid (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
blid, -e, s.n. – 1. Strachină de lut sau tablă: „Cer la mută de mâncat / Ié-mi dă blidu nespălat” (Memoria 2001: 100). 2. Farfurie, din lut ars, smălțuită și pictată, care se agață ca ornament pe pereții interiori ai caselor; mai demult, era un semn al bunăstării familiei respective: „Și-am uitat, mândră, să-ți spui / Câte blide-aveți în cui: / Patru cu a mâțului” (Memoria 2001: 102). – Din sl. blidŭ (Miklosich, DEX).

blid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
blid (pop.) s. n., pl. blíde

blid (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
blid n. 1. strachină de pământ sau de lemn; 2. pl. tot felul de vase de pământ. [Slav. BLĬUDŬ].

blid (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLID, blide, s. n. (Pop.) 1. Vas adânc de lut, de lemn sau de tinichea din bucătăria țărănească; strachină. ◊ Expr. A mânca dintr-un blid cu cineva = a fi în mare intimitate cu cineva. Pe (sau pentru) un blid de linte = pentru o răsplată neînsemnată (primită ca preț al unei josnicii). 2. (La pl.) Vase de bucătărie. — Din sl. bliudŭ.