blamà - explicat in DEX

blama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile. ♦ A vorbi de rău, a defăima. – Din fr. blâmer.

blama (Dicționar de neologisme, 1986)
BLAMÁ vb. I. tr. A condamna; a defăima; a dezaproba, a reproba (public) o persoană, un fapt etc. [P.i. -mez. / < fr. blâmer].

blama (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BLAMÁ vb. tr. a condamna, a dezaproba, a reproba (public). (< fr. blâmer)

blama (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A dezaproba (în public); a condamna, a reproba. – Fr. blâmer.

blama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
blamá (a ~) vb., ind. prez. 3 blameáză

blamà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
blamà v. a socoti vrednic de blam.

blama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BLAMÁ, blamez, vb. I. Tranz. A exprima public dezaprobarea față de o atitudine, un act, un gest etc. considerate reprobabile; a condamna. ♦ A vorbi de rău, a defăima. — Din fr. blâmer.