blajin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BLAJÍN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea
fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat,
f. pl. art.;
mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din
sl. blažĕnŭ.