belemnit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BELEMNÍT, belemniți, s. m. Gen de moluscă fosilă din clasa cefalopodelor. – Din
fr. bélemnite.belemnit (Dicționar de neologisme, 1986)BELEMNÍT s.m. Gen de moluscă cefalopodă fosilă, cu cochilie dreaptă conică, având un os intern de susținere. [< fr.
bélemnite].
belemnit (Marele dicționar de neologisme, 2000)BELEMNÍT s. m. moluscă cefalopodă fosilă, cu un os intern de susținere. (< fr.
bélemnite)
belemnit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BELEMNÍT (‹
fr. {i}; {s}
gr. belemnon „săgeată”)
s. m. (
PALEONT.) Ordin de cefalopode dibranhiate, exclusiv fosile, cu cochilie calcaroasă, din care s-a păstrat partea inferioară masivă, de formă cilindro-conică (de glonte). Caracteristică pentru Mezozoic; apare în Triasic, dar dezvoltarea maximă o are în Jurasic și Cretacic, la sfîrșitul căruia dispare.
belemnit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BELEMNÍT, belemniți, s. m. Gen de moluscă fosilă din clasa cefalopodelor, care are un os intern de susținere. –
Fr. bélemnite (<
gr.).
belemnit (Dicționaru limbii românești, 1939)*belemnít m. (vgr.
belemnites, peatră în formă de săgeată).
Min. Un fel de melc fosil cefalopod.
belemnit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)belemnít s. m.,
pl. belemníțibelemnit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)belemnit m. scoică fosilă în formă de săgeată sau de cilindru țuguiat, numită de popor
piatră de trăsnet.belemnit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BELEMNÍT, belemniți, s. m. Gen de moluscă fosilă din clasa cefalopodelor. — Din
fr. bélemnite.