piatră (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIÁTRĂ, pietre, s. f. I. 1. (La
sg.) Nume generic pentru orice rocă solidă, dură și casantă răspândite la suprafața sau în interiorul pământului; (și la
pl.) fragment de dimensiuni și de forme diferite dintr-o astfel de rocă;
p. ext. material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui, cu diverse întrebuințări, rocă naturală. ◊
Loc. adj. De piatră =
a) neclintit; încremenit;
b) greu;
c) nesimțitor, insensibil;
p. ext. rău. ◊
Expr. A scoate (sau
a aduce etc. ceva)
(și) din piatră (seacă) = a face, a realiza, a obține etc. (ceva) cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile.
A pune cea dinții piatră = a începe, a iniția o acțiune, o lucrare etc.
Piatră în (sau
din) casă = fată nemăritată (considerată de unii ca o povară pentru familie).
A sta piatră pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povară pentru cineva.
A călca în piatră seacă = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion.
A-și pune carul în pietre = a lua o hotărâre la care nu mai renunță, a rămâne ferm în hotărârea luată;
p. ext. a se încăpățâna.
Fuge de scapără pietrele = fuge foarte repede.
E ger de crapă pietrele = este ger foarte mare.
(A fi) tare (sau
sănătos) ca piatra (sau
de piatră) = (a fi) foarte sănătos și rezistent.
A avea (sau
a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatră pe inimă = a avea un mare necaz, a simți o mare neliniște.
A (i se) lua sau
a (i se) ridica (cuiva)
o piatră de pe inimă (sau
de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grijă, de o (mare) teamă; a găsi o soluție care să puna capăt unei situații dificile.
A nu (mai) rămâne (sau
a fi, a sta) ori
a nu se (mai) ține etc.
(nici) piatră de piatră (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet.
A nu mai lăsa (nici) piatră de piatră = a distruge, a nimici; a face praf și pulbere.
A număra pietrele = a umbla haimana.
A arunca (cu) piatra sau
(cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defăima (pe cineva). ♦ (La
pl.) Numele unor jocuri de copii care se joacă cu pietricele.
2. (În sintagma)
Epoca de piatră = prima și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, caracterizată prin utilizarea uneltelor de piatră (
I 1).
3. (Urmat de determinări care arata felul, întrebuințarea sau modul de prelucrare) Bucată de piatră (
I 1) prelucrată; obiect făcut dintr-o astfel de bucată.
Piatra de moară. ◊
Piatră litografică = piatră de calcar cu structura foarte fină și densa, care servește, în litografie, la prepararea clișeelor.
Piatră de talie = piatră cu forme geometrice regulate, cu toate fețele bine tăiate și cu muchii perfect drepte, care servește la executarea sau la căptușirea unei zidării.
Piatră de încercare =
a) rocă silicioasă foarte dura folosită (în trecut) la verificarea purității aurului și a argintului;
b) fig. mijloc de verificare a capacității, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu, mărturie.
Piatră de temelie (sau
fundamentală) =
a) piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul solemnității ce marchează începutul construcției;
b) fig. principiu sau element de bază, esențial.
Piatră unghiulară =
a) piatră așezată în colțul fundației unei clădiri;
b) fig. element de bază, fundamental.
Piatră de ascuțit = bucată de gresie tăiată special pentru a folosi la ascuțirea unor obiecte tăioase; cute.
Piatră prețioasă (sau
scumpă, nestemată) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebită, care se găsește rar în natură și se folosește de obicei la confecționarea bijuteriilor.
Piatră semiprețioasă = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ puțin răspândit în natură și întrebuințat de obicei la confecționarea bijuteriilor de mai mică valoare.
4. Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (
I 1) sau,
p. ext., din os, din lemn etc.
5. (
Pop.) Meteorit.
6. (
Reg.) Greutate (de cântar sau de balanță).
7. Precipitație formală din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici;
p. restr. fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație; grindină.
II. P. anal. 1. Crustă de săruri minerale care se depune, cu vremea, pe pereții unui vas în care se fierbe apă sau în care se păstrează lichide.
2. Substanță calcaroasă, gălbuie sau negricioasă, care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți; tartru.
3. (
Med.; de obicei cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul;
p. ext. litiază.
4. Compuse: (
pop.)
piatră-acră = alaun (de aluminiu și de potasiu);
piatră-vânătă = sulfat de cupru hidratat;
piatra-iadului = azotat de argint;
piatră-de-var = carbonat de calciu;
piatră-pucioasă = sulf (în formă de bucăți). –
Lat. petra.piatră (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)piátră (piétre), s. f. –
1. Fragment de rocă dură. –
2. Calcul, litiază. –
3. Grindină. –
Mr.,
megl. katră. Lat. petra (Pușcariu 1303; Candrea-Dens., 1371; REW 6445),
cf. it. pietra, prov. peira, fr. pierre, sp. piedra, port. pedra. –
Der. pietrar (
var. petrar),
s. m. (cioplitor în piatră; pește de rîu, Aspre zingel; pasăre, Saxicola oenanthe);
pietrean, s. m. (locuitor al orașului Piatra-Neamț; pasăre, Saxicola oenanthe);
pietrărie, s. f. (carieră de piatră; meseria pietrarului; bijuterie cu pietre prețioase);
pietricele s. f. pl. (joc de copii);
pietriș (
var. petriș),
s. n. (piatră măruntă, prund);
pietroi, s. m. (piatră mare, stîncă);
pietros (
var. petros),
adj. (cu piatră; dur, tare; rece, nemilos; varietate de cireșe);
pietroșel, s. m. (cînepar, Cannabina Krameri);
pietrui, vb. (a pava);
pietruri, s. f. pl. (produse chimice în general; unguent);
împietri, vb. (a hotărnici; a uimi, a ului);
împietroșa, vb. (a întări).
Pietros (
mr. kitros) poate reprezenta direct
lat. petrōsus (Pușcariu 1317; Candrea-Dens., 1372),
cf. it. pietroso.piatră (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)piátră, pietre, s.f. – Grindină: „Când cade piatră, este bine să scoți afară cociorva și lopata cu care bagi pâinea în cuptor și atunci grindina va înceta” (Lenghel 1979: 11). – Lat. petra.
piatră (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)piátră (pia-tră) s. f.,
g.-d. art. piétrei; pl. piétrepiatră (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)piatră f.
1. corp dur și solid ce servă la clădire;
2. cremene sau alt corp solid de aceeaș natură:
a arunca pietre; 3. grindină:
bate piatra; 4. fig. și
fam. piatră în casă, fată de măritat;
5. grămadă de nisip, de pietriș, ce se formează în bășica udului;
6. nume de minerale:
piatră acră, alaun;
piatră de var, carbonat de calce;
piatra iadului, nitrat de argint cu care se servă în chirurgie spre a arde carnea;
piatră scumpă, mineral de un preț mare, ca diamantul, rubinul, etc.;
piatră vânătă, sulfat de cupru. [Lat. PETRA].
pĭatră (Dicționaru limbii românești, 1939)pĭátră, V.
peatră.