belearte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BELE-ÁRTE s. f. pl. (Rar) Arte frumoase. – Din
it. belle arte.belearte (Dicționar de neologisme, 1986)BELE-ÁRTE s.f. pl. Nume dat artelor frumoase (pictură, sculptură etc.). [< it.
belle arti].
belearte (Marele dicționar de neologisme, 2000)BELE-ÁRTE s. f. pl. nume dat artelor frumoase (pictură, sculptură etc.). (< it.
belle arti)
belearte (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BELE-ÁRTE s. f. pl. (Pe cale de dispariție) Arte frumoase. –
It. belle arti.belearte (Dicționaru limbii românești, 1939)*beleárte (it.
belle arti). Arte frumoase:
școala de belearte.belearte (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)béle-árte (
livr.)
s. f. pl.belearte (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bele-arte f. pl. artele care au de obiect exprimarea frumosului(pictura, sculptura, arhitectura):
Școală de bele-arte.belearte (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BELE-ÁRTE s. f. pl. (
Livr.) Arte frumoase. — Din
it. belle arte.