beleag (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)beleág, beleáguri, s.n. (înv.)
1. semn de recunoaștere; parolă.
2. tabără.
beleag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)beleág (-guri), s. n. – (Înv.) Semn, marcă.
Sl. bĕlĕgŭ (DAR). Este
der. de la același cuvînt,
beleaznă, s. f. (cicatrice), însă este greu de lămurit drumul urmat de împrumut;
cf. mag. belezna „defect de țesătură”,
rut. blyzna „cicatrice” (Pușcariu,
Dacor., I, 225),
rus. blizna „defect” (Bogrea,
Dacor., III, 727),
bg. bĕležka „semn”.
beleag (Dicționaru limbii românești, 1939)beleág n., pl.
urĭ sau
ege (bg. rus.
bĭelĭeg, d. mong.
bálgŭ, semn).
Cant. Semn de recunoaștere.
Ur. Tabără, loc de adunare.