beldie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÉLDIE, beldii, s. f. (
Reg.)
1. Prăjină lungă și subțire; par lung.
2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. –
Et. nec.beldie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BELDIE, Alexandru (
n. 1912, București), botanist român. Studii de fitotaxonomie, geobotanică, ecologie, cartografie silvică, silvicultură, etnobotanică. Colaborator principal la lucrarea „Flora României”.
beldie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÉLDIE, beldii, s. f. (
Reg.)
1. Prăjină lungă și subțire; par lung.
2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. ♦ Bălărie, buruiană.
beldie (Dicționaru limbii românești, 1939)béldie f. (var. din
bold).
Est. Nuĭa de bătut orĭ de îmboldit vitele la mers. Cotoarele care rămîn după cosit orĭ secerat și care te înțeapă cînd mergĭ saŭ cînd te culci pe ele.
Vest. Prăjină (de sprijinit frînghia de rufe ș.a.). V.
jerdie și
paliță.beldie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)béldie (
reg.)
(-di-e) s. f.,
art. béldia (-di-a), g.-d. art. béldiei; pl. béldii, art. béldiile (-di-i-)beldie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)beldie f.
1. Mold. buruiană înaltă și uscată;
2. prăjină lungă și dreaptă:
ce știe boul de beldie. [Origină necunoscută].
beldie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÉLDIE, beldii, s. f. (
Reg.)
1. Prăjină lungă și subțire; par lung.
2. Cotor, tulpină la unele plante erbacee. —
Et. nec.