auĭ - explicat in DEX

aui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică.

aui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
auí (auiésc, auít), vb. – A răsuna, a hăuli. Creație imitativă, ca hui, vui și hăuli, care exprimă toate același efect de rezonanță. – Der. auială, s. f. (bubuit, zgomot); auit, s. n. (zgomot mare); auitor, adj. (răsunător).

aui (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
auí (= hăui) vb., ind. prez. pers. 3 și 6 auie

aui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AUÍ, pers. 3 auiește, vb. IV. Intranz. A răsuna prelung; a hăui. [Pr.: a-u-i. – Var.: ăuí vb. IV]

auĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
áuĭ și -ĭésc, V. hauĭ.

aui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3 sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3 să auiáscă/ să hăuiáscă

auì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
auì v. a răsuna, a vui prelungit: auia pădurea. [Onomatopee].

aui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AUÍ, pers. 3 auiéște, vb. IV. Intranz. (Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [Var.: hăuí vb. IV] — Formație onomatopeică.