atuncea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATÚNCEA adv. v. atunci.atuncea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATÚNCEA adv. v. atunci.atuncea (Dicționaru limbii românești, 1939)atúncea (
ea dift.) și
atúncĭ adv. (lat. pop.
ad tunc, attuncce, d.
ad, la, și
tunc, atuncĭ; sp.
entonces). În acel timp (trecut orĭ viitor):
Unde eraĭ atuncĭ? Ce veĭ face atuncĭ? În acest caz:
dacă e așa, atuncĭ îmĭ pare bine. Pe atuncĭ, în acel timp maĭ depărtat, în vremea aceĭa.
atuncea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATÚNCEA adv. v. atunci.