aui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUÍ, pers. 3
auiéște, vb. IV.
Intranz. A răsuna prelung, a hăuli. [
Var.:
hăuí vb. IV] – Formație onomatopeică.
aui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)auí (auiésc, auít), vb. – A răsuna, a hăuli. Creație imitativă, ca
hui, vui și
hăuli, care exprimă toate același efect de rezonanță. –
Der. auială, s. f. (bubuit, zgomot);
auit, s. n. (zgomot mare);
auitor, adj. (răsunător).
aui (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))auí (= hăui) vb., ind. prez. pers. 3 și 6
auieaui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUÍ, pers. 3
auiește, vb. IV.
Intranz. A răsuna prelung; a hăui. [
Pr.:
a-u-i. –
Var.:
ăuí vb. IV]
auĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)áuĭ și
-ĭésc, V.
hauĭ.aui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)auí (a ~) (a-u-)/hăuí (a ~) (hă-u-) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. auiésc/hăuiésc, imperf. 3
sg. auiá/hăuiá; conj. prez. 3
să auiáscă/ să hăuiáscăauì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)auì v. a răsuna, a vui prelungit:
auia pădurea. [Onomatopee].
aui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUÍ, pers. 3
auiéște, vb. IV.
Intranz. (
Pop.) A răsuna prelung, a hăuli. [
Var.:
hăuí vb. IV] — Formație onomatopeică.