auriu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea
fig.) De culoarea aurului (
1), aurel, auros. [
Pr.:
a-u-] –
Aur +
suf. -iu.auriu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea
fig.) De culoarea aurului. – Din
aur +
suf. -iu.auriŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)auríŭ, -íe adj. (d.
aur). Ca de aur:
hîrtie aurie.auriu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)auríu (a-u-) adj. m.,
f. auríe; pl. m. și
f. auríiauriu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)auriu a. care seamănă cu aurul, având coloarea galbenă și lucitoare a aurului:
cal auriu.auriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AURÍU, -ÍE, aurii, adj. (Adesea
fig.) De culoarea aurului (
1); aurel, auros. [
Pr.:
a-u-] —
Aur +
suf. -iu.