aureolat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat cu o aureolă.
2. Plin de glorie, de faimă. [
Pr.:
a-u-re-o-] –
V. aureolă. Cf. fr. auréolé.aureolat (Dicționar de neologisme, 1986)AUREOLÁT, -Ă adj. Cu aureolă, înconjurat de o aureolă. [Pron.
a-u-re-o-. / cf. fr.
auréolé].
aureolat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. Înconjurat de o aureolă. [
Pr.:
a-u-re-o-] – După
fr. auréolé.aureolat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AUREOLÁT, -Ă, aureolați, -te, adj. 1. Înconjurat de o aureolă.
2. Fig. Plin de glorie, de faimă. [
Pr.:
a-u-re-o-] —
V. aureola. Cf. fr. auréolé.