auri - explicat in DEX

auri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
AURÍ, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur.

auri (Dicționar de neologisme, 1986)
AURI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la ) aur”, „de aur”, „ca aurul”. [Pron. a-u-. / < fr., it. auri-, cf. lat. aurum – aur].

auri (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AURI¹-/AURO- elem. „aur”. (< fr. auri-, auro-, cf. lat. aurum)

auri (Marele dicționar de neologisme, 2000)
AURI²- elem. „ureche”. (< fr. auri-, cf. lat. auris)

auri (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
AURÍ, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [Pr.: a-u-] – Din aur.

auri (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă

aurì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
aurì v. 1. a polei sau a sufla cu aur; 2. a se dauri: sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE].

auri (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] — Din aur.