atonalism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ATONALÍSM s. n. Mod de a crea o compoziție muzicală prin negarea legilor organizării armonice a sunetelor. –
Atonal[itate] +
suf.-ism.atonalism (Dicționar de neologisme, 1986)ATONALÍSM s.n. Curent sau procedeu care recomandă atonalitatea în compozițiile muzicale. V.
dodecafonism. [< fr.
atonalisme].
atonalism (Marele dicționar de neologisme, 2000)ATONALÍSM s. n. (muz.) tehnică de compoziție care recomandă atonalitatea. (< fr.
atonalisme)
atonalism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ATONALÍSM (‹
fr. {i})
s. n. Concept de compoziție care a apărut în cursul primului pătrat al
sec. 20, ca urmare a procesului de dezintegrare a tonalității (care a început cu Listz, Wagner ș.a.). Rezultă dintr-un mod de exprimare bazat pe înlănțuirea de acorduri din game îndepărtate unele de altele și astfel lipsite de atracție reciprocă și de posibilitatea raportării lor la un centru comun (sunet, acord). Părți atonale cuprind unele compoziții de R. Strauss („Electra”), Bartók, Stravinski etc. Primul care a creat lucrări în intregime atonale a fost Schönberg („trei piese pentru pian” etc.). Există
a. liber și
a. organizat serial.
V. serialism.atonalism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ATONALÍSM s. n. Curent și teorie decadente, care recomandă atonalitatea în compozițiile muzicale. – Din
atonal[itate] +
suf.-ism.atonalism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)atonalísm s. n.atonalism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ATONALÍSM s. n. Mod de a crea o compoziție muzicală prin negarea legilor organizării armonice a sunetelor. —
Atonal[itate] +
suf. -ism.