aruncat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, prinrt-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat,
n.)
S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. –
V. arunca.aruncat (Dicționaru limbii românești, 1939)aruncát, -ă adj. Azvîrlit.
Pe aruncate, aruncînd:
aicĭ nu merge pe aruncate, ci trebue să le așezĭ încet.aruncat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)aruncat n.
1. de aruncat, de lepădat;
2. aruncătură;
pe aruncate, fără rândueală;
3. umbletul în fugă al calului.
aruncat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat,
n.)
S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. —
V. arunca.