aruncare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de
a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. –
V. arunca.aruncare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de
a (se) arunca. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc.
aruncare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)aruncáre s. f.,
g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắriaruncare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de
a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). —
V. arunca.