anost - explicat in DEX

anost (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANÓST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd, fad, monoton, uniform. [Acc. și: ánost] – Din ngr. ánostos.

anost (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ánost (-tă), adj. – Insipid, searbăd, plicticos. – Mr. anustu. Ngr. ἄνοστος (Gáldi 148). Cf. nostim. – Der. anosteală, s. f. (plictiseală); anosti, vb. (a plictisi); anostie, s. f. (plictiseală).

anost (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ÁNOST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd. [Acc. și: ánost] – Ngr. anostos.

anost (Dicționaru limbii românești, 1939)
ánost, -ă adj., pl. ștĭ, ste (ngr. ánostos, insipid, d. a-, fără, și nóstos, întoarcere. V. nostim). Neplăcut, uricĭos: casă, cîntare, vorbă anostă. Adv. În mod anost.

anost (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anóst/ánost adj. m., pl. anóști/ánoști; f. anóstă/ánostă, pl. anóste/ánoste

anost (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
anost a. 1. fără gust, nesărat, neplăcut: bre! că anoști mai sunt! AL.; 2. plicticos: e foarte anost. [Gr. mod. ANOSTOS (v. nostim)].

anost (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANÓST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd, fad, monoton, uniform. [Acc. și: ánost] — Din ngr ánostos.