anomalie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANOMALÍE, anomalii, s. f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obișnuită;
p. ext. ceea ce constituie un defect. – Din
fr. anomalie.anomalie (Dicționar de neologisme, 1986)ANOMALÍE s.f. Stare a celui anormal; abatere de la o regulă, de la o normă. ♦ Defect grav, meteahnă, beteșug. [Gen.
-iei. / cf. fr.
anomalie, it.
anomalia, lat., gr.
anomalia].
anomalie (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANOMALÍE s. f. abatere de la normă, de la regulă; defect grav, meteahnă. (< fr.
anomalie, lat., gr.
anomalia)
anomalie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ANOMALÍE (‹
fr.,
lat.)
s. f. Abatere de la normal, de la regulă;
spec., abatere de la caracterul normal al construcției sau formei unui organ, a unei părți a corpului sau a întregului organism; (în sens larg) malformație congenitală. ♦
A. de temperatură = abatere a temperaturii medii a unui punct față de valorile medii multianuale. ♦
A. geochimică = deviație a conținutului în elemente chimice al unei porțiuni de teren față de fondul general al regiunii sau al scoarței terestre. ♦
A. geofizică = deviație a caracteristicilor geofizice, evidențiață prin măsurători pe o anumită suprafață, în raport cu fondul general al regiunii sau scoarței Pămîntului. ♦
A. magnetică = deviație a cîmpului magnetic al Pămîntului de la valorile normale. Poate fi: continentală (
supr. 10-100.000 km
2;
ex. a.m. din Siberia de Est), regională (1-10 km
2) și locală, datorată prezenței zăcămintelor de fier;
ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk.
anomalie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANOMALÍE, anomalii, s. f. Abatere de la normă, deviere de la regula obișnuită;
p. ext. defect (grav), meteahnă. –
Fr. anomalie (<
gr.).
anomalie (Dicționaru limbii românești, 1939)*anomalíe f. (vgr.
anomalia). Neregularitate (maĭ ales în gramatică).
Șt. nat. Monstruozitate.
anomalie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anomalíe s. f.,
art. anomalía, g.-d. art. anomalíei; pl. anomalíi, art. anomalíileanomalie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)anomalie f. starea lucrului anomal, neregularitate, particularitate:
anomaliile graiului.anomalie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANOMALÍE, anomalii, s. f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obișnuită;
p. ext. ceea ce constituie un defect. — Din
fr. anomalie.