anomie - explicat in DEX

anomie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANOMÍE s. f. (Rar) Dezordine, dezorganizare (într-o societate dată); p. ext. haos. – Din fr. anomie.

anomie (Dicționar de neologisme, 1986)
ANOMÍE¹ s.f. Lipsă a autorității sau a normelor referitoare la valorile morale; dezorganizare, lipsă de legi. [< fr. anomie, cf. gr. a – fără, nomos – lege].

anomie (Dicționar de neologisme, 1986)
ANOMÍE² s.f. Neputința de a evoca nume de persoane, de localități etc. [< fr. anomie, cf. gr. an – fără, onoma – nume].

anomie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANOMÍE¹ s. f. stare de dezorganizare a societății, caracterizată prin lipsa de legi, de norme. (< fr. anomie)

anomie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANOMÍE² s. f. neputința de a evoca nume de persoane, localități etc. (< fr. anomie)

anomie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
anomíe s. f., art. anomía, g.-d. anomíi, art. anomíei

anomie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ANOMÍE s. f. Absența normelor sau valorilor sociale la nivelul individului ori al societății; dezordine, dezorganizare; p. ext. haos. — Din fr. anomie.