ana - explicat in DEX

ana (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ANÁ, anale, s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești. – Et. nec.

ana (Dicționar de neologisme, 1986)
ANA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în sus”, „înapoi”, „din nou”, „de-a curmezișul”. [< fr. ana-, cf. gr. ana – înapoi, în sus].

ana (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ANA- pref. „în sens contrar”, „din nou”, „în sus”, „în afară”. (< fr. ana-, cf. gr. ana)

ana (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ANA (sec. 14), fiica lui Nicolae Alexandru, domnul Țării Românești, și soția țarului bulgar Ivan Srațimir.

ana (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ANA (ANNA), mare preot iudeu. Potrivit „Evangheliei”, Iisus Hristos a fost trimis la judecată, întîi în fața lui, apoi în fața ginerelui său Caiafa, care îi luase locul. De aici expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”.

ana (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ANA, lac glaciar în M-ții Retezat, la 1.930 m alt.; 3,1 ha; ad. max.: 11,6 m.

ana (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
ANA (ANNE) BOLEYN [búlin] (1507-1536), regină a Angliei. A doua soție a lui Henric VIII (din 1533), din ordinul căruia a fost decapitată. Mama Elisabetei I.

ana (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ANÁ s. f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agață de marginea superioară a mrejelor și a altor plase pescărești.

ana (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále, art. análele

ana (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Ana m. preot evreu contemporan cu Isus: numele-i figurează în locuțiunea dela Ana la Caiafa, dela unul la altul, trăgând cu vorba (aluziune la cunoscutul epizod evangelic). V. Caiafa.