anabaptism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ANABAPTÍSM s. n. Doctrină a unei secte religioase care preconiza botezarea la vârsta adultă. – Din
fr. anabaptisme.anabaptism (Dicționar de neologisme, 1986)ANABAPTÍSM s.n. Doctrină religioasă care neagă eficacitatea botezului înainte de vârsta matură. [< fr.
anabaptisme, cf. lat.
anabaptismus, gr.
anabaptismos <
ana – din nou,
baptizein – a boteza].
anabaptism (Marele dicționar de neologisme, 2000)ANABAPTÍSM s. n. sectă religioasă care nu recunoaște valoarea botezului. (< fr.
anabaptisme)
anabaptism (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ANABAPTÍSM s. n. Sectă religioasă ai cărei adepți erau botezați (a doua oară) la vârsta adultă. –
Fr. anabaptisme.anabaptism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ANABAPTÍSM (<
fr. {i}; {s}
gr. ana- „din nou” +
baptizo „a boteza”)
s. n. Doctrină a unei secte politico-religioase cu centrul la Münster, care preconiza botezarea la vârsta adultă. A constituit la începutul
sec. 16 ramura plebeiană a
Reformei. Conducători: Th. Münzer, Jean de Leyda ș.a.
anabaptism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)anabaptísm s. n.anabaptism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ANABAPTÍSM s. n. Mișcare creștină sectară apărută în
sec. XVI, exigentă în privința purității credinței, a libertății față de puterea politică și a egalității frățești, practicând rebotezarea adulților. — Din
fr. anabaptisme.