afurisenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)AFURISÉNIE, afurisenii, s. f. (
Bis.) Anatemă. ◊
Loc. adv. (
Fam.)
(Nici) măcar de-afurisenie = câtuși de puțin; defel. [
Var.:
afurisánie s. f.] –
Afurisi +
suf. -enie (după
sl. zaklin, -anie).
afurisenie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))AFURISÉNIE, afurisenii, s. f. (
Bis.) Blestem, anatemă. ◊
Loc. adv. (
Fam.)
(Nici) măcar de-afurisenie = câtuși de puțin; de fel. [
Var.:
afurisánie s. f.] – Din
afurisi +
suf. -enie (după
v. sl. zaklin, -anie).
afurisenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)afurisénie (-ni-e) s. f.,
art. afurisénia (-ni-a), g.-d. art. afuriséniei; pl. afurisénii, art. afuriséniile (-ni-i-)afurisenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)AFURISÉNIE, afurisenii, s. f. (
Bis.) Anatemă. ◊
Loc. adv. (
Fam.)
(Nici) măcar de-afurisenie = câtuși de puțin; defel. [Var:
afurisánie s. f.] —
Afurisi +
suf. -enie (după
sl. zaklin, -anie).