aer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÁER1 s. n. 1. Amestec de gaze care alcătuiesc straturile inferioare ale atmosferei și care este absolut necesar vietăților aerobe. ◊
Aer lichid = lichid obținut prin răcirea aerului până sub temperatura de -183°C la presiune normală și folosit pentru separarea elementelor sale componente.
Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferică obținut cu compresoarele.
Aer condiționat = sistem de ventilație a aerului din încăperi în scopul păstrării proprietăților fizice normale ale acestuia. ◊
Loc. adv. La (sau
în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afară. ◊
Expr. A lua aer = a ieși din casă pentru a respira aer curat.
2. Văzduh, atmosferă. ◊
Expr. A fi (sau
a se simți) ceva în aer = a exista semne că se pregătește ceva (în ascuns).
A fi (sau
a rămâne) în aer = a se afla într-o situație critică, a nu avea nici o perspectivă.
3. Înfățișare, aspect, expresie. ◊
Expr. A avea aerul că... (sau
să...) = a da impresia că...
A-și da (sau
a-și lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se făli. [
Pl.: (în
expr.)
aere] –
Lat. aer, aeris (și cu înțelesurile
fr. air).