advers (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus;
fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊
Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. – Din
fr. adverse, lat. adversus.advers (Dicționar de neologisme, 1986)ADVÉRS, -Ă adj. Situat în față; contrar, opus. ◊
Parte adversă = adversar (într-un proces). ♦ Nefavorabil, neprielnic; dușmănos, potrivnic. [< fr.
adverse, cf. lat.
adversus – contra].
advers (Marele dicționar de neologisme, 2000)ADVÉRS, -Ă adj. 1. situat în față; contrar, opus. ♦ parte ~ă = adversar (într-un proces). 2. (fig.) potrivnic. (< fr.
adverse, lat.
adversus)
advers (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus;
fig. potrivnic; dușmănos. –
Fr. adverse (
lat. lit. adversus).
advers (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADVÉRS, -Ă, adverși, -se, adj. Așezat în față, opus;
fig. potrivnic, ostil, dușmănos. ◊
Parte adversă = adversar într-un proces, într-o afacere etc. ♦
Fig. Potrivnic. – Din
fr. adverse, lat. adversus.advers (Dicționaru limbii românești, 1939)*advérs, -ă adj. (lat.
adversus, d.
ad, la, și
versus, întors). Contrar, opus:
partidu advers. Partea adversă, contra căreĭa pledezĭ.
advers (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)advérs adj. m.,
pl. advérși; f. advérsă, pl. advérseadvers (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)advers a. contrar, opus:
partea adversă a câștigat procesul.