adventiv (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (
Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat. ♦ (În sintagmele)
Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi.
2. (
Geol.; în sintagma)
Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din
fr. adventif.adventiv (Dicționar de neologisme, 1986)ADVENTÍV, -Ă adj. 1. (
Despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit prin semințe, fără a fi cultivat. ♦ (
Despre rădăcini) Dezvoltat în alt loc decât cel normal.
2. (
Geol.)
Crater adventiv = crater vulcanic secundar, care are altă deschizătură decât craterul principal. [< fr.
adventif].
adventiv (Marele dicționar de neologisme, 2000)ADVENTÍV, -Ă adj. 1. (biol.; despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză. 2. (despre rădăcini, muguri) dezvoltat întâmplător în alt loc. 3. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal. (< fr.
adventif)
adventiv (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. (
Bot.) Care apare sau crește în alt loc decât cel normal.
Rădăcini adventive. –
Fr. adventif.adventiv (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ADVENTÍV, -Ă, adventivi, -e, adj. 1. (
Bot.; despre plante) Originar din alte țări sau continente și care s-a răspândit fără a fi cultivat.
2. (Despre țesuturi, organe) Care se dezvoltă în alte locuri decât cele obișnuite, normale etc. ◊
Rădăcină adventivă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
Mugure adventiv = mugure care se dezvoltă din țesuturi.
3. (
Geol.; despre cratere) Care are altă deschizătură decât craterul principal. – Din
fr. adventif.adventiv (Dicționaru limbii românești, 1939)*adventív, -ă adj., (lat.
adventivus). Care vine pe urmă.
Jur. Dobîndit alt-fel de cît pin [!] succesiune directă.
Bot. Rădăcinĭ, ramurĭ adventive, care răsar maĭ pe urmă pe trunchĭ.
adventiv (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)adventív adj. m.,
pl. adventívi; f. adventívă, pl. adventíve