zburdălnicie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ZBURDĂLNICÍE, zburdălnicii, s. f. Însușirea de a fi zburdalnic; vioiciune, neastâmpăr, voioșie. ♦ Manifestare, faptă a celui zburdalnic; joc, petrecere; nebunie. –
Zburdalnic +
suf. -ie.zburdălnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, 1982)ZBURDĂLNICÍE s.f., art.
zburdălnicía, g.-d. art.
zburdălnicíei; (manifestări) pl.
zburdălnicíi, art.
zburdălnicíilezburdălnicie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)zburdălnicíe s. f., art.
zburdălnicía, g.-d. art.
zburdălnicíei; (manifestări) pl.
zburdălnicíi, art.
zburdălnicíilezburdălnicie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))ZBURDĂLNICÍE, zburdălnicii, s. f. Însușirea de a fi zburdalnic; vioiciune, neastâmpăr, voioșie. ♦ Manifestare, faptă a celui zburdalnic; joc, petrecere; nebunie. – Din
zburdalnic +
suf. -ie.zburdălnicie (Dicționaru limbii românești, 1939)zburdălnicíe f. (d.
zburdalnic). Calitatea de a fi zburdalnic.
zburdălnicie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ZBURDĂLNICÍE, (
2)
zburdălnicii, s. f. 1. însușirea de a fi zburdalnic; vioiciune, neastâmpăr, voioșie.
2. Manifestare, faptă a celui zburdalnic; joc, petrecere; nebunie. —
Zburdalnic +
suf. -
ie.