zburda - explicat in DEX

zburda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. – Et. nec.

zburda (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZBURDÁ, zburd, vb. I. ~ (prob. orig. onomatopeică ca și în zbănțui, zbengui, zbrehui², etc.)

zburda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zburdá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúrdă

zburda (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta neserios. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri, de ștrengării.

zburda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBURDÁ, zburd, vb. I. Intranz. A sălta, a alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii, a se arăta lipsit de seriozitate. ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. — Et. nec.