zburd (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ZBURD s. n. (Rar) Zbenguială. (
der. regr. din
zburda)
zburd (Dicționaru limbii românești, 1939)1) zburd n., pl.
urĭ. Rar. Zburdare. Loc de zburdare:
îl va îngropa la mijloc de stînă, în zburdu oilor.zburd (Dicționaru limbii românești, 1939)2) zburd, a
-á v. intr. (poate vgerm. = ngerm.
bürde, sarcină, adică „arunc sarcina”. Cp. și cu lat.
burdus, catîr. V.
îmburd). Sar jucîndu-mă, vorbind de vite.
Fig. Mă joc alergînd, mă zbenguĭesc:
copiiĭ zburdă. Petrec fără nicĭ o grijă, mă amuzez [!]:
a zburda de bine. V. intr.
A-țĭ zburda a, a avea poftă de, a-țĭ arde de ceva. – Și
-dez (Cost. I, 310, și Dos.). V.
exult.