zbuciuma - explicat in DEX

zbuciuma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.

zbuciuma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. ~ (din smâc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium¹ [; sau din lat. bucināre; sau din bucium¹, fără a-i putea însă explica semantismul] – din rom. provine ngr. μπουτσμω̃)

zbuciuma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
zbuciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúciumă

zbuciuma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
ZBUCIUMÁ, zbúcium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Din buciuma.

zbuciuma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ZBUCIUMÁ, zbucium, vb. I 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. — Probabil din buciuma.